Oftalmoplegia externă progresivă (PEO) este un termen descriptiv pentru un grup de afecțiuni asociate cu blefaroptoză (căderea pleoapelor) și oftalmopareză (deficiență în acțiunea mușchilor extraoculari, ceea ce duce la limitarea mișcărilor oculare). Aproape jumătate dintre pacienții cu boli mitocondriale confirmate manifestă aceste semne.

PEO este o afecțiune caracterizată prin slăbiciunea progresivă și bilaterală a mușchilor extraoculari, manifestându-se prin ptoză (coborârea pleoapei) și limitarea mișcărilor oculare. Pacienții prezintă, de obicei, ptoză simetrică și o diminuare a funcției mușchiului levator palpebral superior, iar pe măsură ce boala progresează, câmpul vizual poate fi afectat. Slăbiciunea mușchilor faciali, inclusiv orbicularis oculi, este frecvent observată, iar mulți pacienți dezvoltă strabism și pot experimenta diplopie (vedere dublă). În cadrul sindromului Kearns-Sayre (subcategorie importantă a PEO) se observă triada specifică formată din PEO cu debut timpuriu (sub 20 de ani), retinopatie pigmentară și defecte de conducere cardiacă. Majoritatea pacienților cu PEO au, de asemenea, deficite neurologice și sistemice asociate, cum ar fi complicații cardiace, anomalii endocrine (diabet, insuficiență de hormon de creștere, hipogonadism hipogonadotrop) și deficiențe neuromusculare (miopatie, neuropatie periferică, ataxie cerebeloasă, pierderea auzului).

PEO este o afecțiune genetica heterogenă, cauzată de modificări ale ADN-ului mitocondrial (mtDNA), cum ar fi mutații punctiforme sau rearanjamente de mari dimensiuni, precum și de defecte în genele nucleare care codifică componentele structurale și funcționale esențiale ale mitocondriilor. Cele mai frecvente cauze ale PEO includ deleții mari ale mtDNA și mutația m.3243A>G. De asemenea, o serie de mutații punctiforme, inclusiv m.8344A>G, m.8993T>G și m.14677T>C, sunt asociate cu fenotipuri specifice. Genele nucleare, precum POLG1, OPA1 și RRM2B, sunt frecvent implicate în PEO și pot avea moștenire dominantă sau recesivă. Testarea genetică este esențială pentru diagnosticarea corectă și evaluarea severității bolii, având în vedere corelațiile genotip-fenotip care sugerează o legătură între dimensiunea deleției mtDNA și severitatea simptomelor.

Consultul de oftalmogenetică este esențial pentru identificarea cauzelor genetice ale oftalmoplegiei și pentru o gestionare personalizată a manifestărilor oculare și sistemice. Pacienții cu PEO necesită o evaluare multidisciplinară care include consult cardiologic pentru defectele de conducere sau cardiomiopatie, consult endocrinologic pentru complicații metabolice, consult ORL pentru detectarea pierderilor de auz și consult neurologic pentru monitorizarea deficitelor neuromusculare.

Tratamentul pentru pacienții cu oftalmoplegie externă progresivă poate include mai multe intervenții chirurgicale. Corecția ptozei palpebrale poate fi o soluție eficientă, dar este esențial ca aceasta să fie realizată de un chirurg specializat pentru a evita complicații precum expunerea corneei. Pentru pacienții care se confruntă cu diplopie, prismele sunt adesea eficiente în controlul simptomelor. În cazurile cu deviații oculare mari, se poate lua în considerare chirurgia strabismului, însă este important de menționat că recidiva este frecventă după această intervenție.